Eu (încă) cred în oameni. Cred în ei, în schimbare, în motivația lor, în planurile lor de viitor.
Dar ce se întâmplă atunci când tu nu mai crezi în tine? Că ți-ai ratat viața? Că nu mai are rost să continui și te plafonezi la o ființă sedentară. Să ne înțelegem: fiecare dintre voi are „fantomele” lui pe care le înfruntă zi de zi. Temeri și frustrări ce pot ieși la suprafață oricând.
Și totuși.. ce faci dacă ajungi în momentul în care fiecare zi este zugrăvită în alb și negru? Fiecare zi ce este la fel.
Zi după zi.
Oră după oră.
Minut după minut.
Îți cauți un refugiu? Care e ăla? Nu știi. Este doar un loc care își schimbă forma dar denumirea nu. Este locul care te protejează de toate dar în același timp, este locul care îți facilitează și contactul din jur.
Subestimarea și lipsa motivației sunt punctele forte ale acestei fortărețe. Persoanele dragi sunt doar niște pioni uitate pe o tablă de șah de mult uitată. Și tu te miri că încă nu ai fost uitat? Sau luat în vânt de bătaia timpului…
Oare ce gânduri te apăsă? Oare mai vezi calitățile care te defineau ca persoană? Oare ți-ai pierdut definiția „eului” tău? Oare câte întrebări îți pui? Faci o retrospectivă cu slow motion a amintirilor. Începi să derulezi și să retrăiești tot ce a fost frumos. Cele urâte le închizi într-un cufăr.
Te-ai pierdut în valurile amintirilor și refugiul este unul din locurile tale favorite. Ești prezent dar totodată absent.
Cine te scoate din absenteismul tău?
Răspuns: Nimeni și nimic. Ești doar tu și..tu.
Ca să ieși din negura aceasta, trebuie să găsești un motiv de trăit.
Doar unul.
Probabil vrei un răspuns la toate întrebările și la toată nesiguranța și durerea. Ți-aș răspunde dacă aș fi o zi în corpul tău.. și aș simți ce simți și tu. Ce te macină, ce te doare..
Dacă ți-a plăcut articolul, te invit să explorezi și celelalte povești din această categorie.
Îți dorești să fii mereu la curent cu noutățile de pe blog? Poți să mă urmărești pe Facebook și Instagram, unde răspund prompt la mesaje.
Views: 19