Cum este să fii recrutant

Lucrez de 9 luni în domeniul recrutărilor.

Este un ritm galopant,spontan și plin de nedreptăți.

Eu muncesc câte 9 ore pe zi,mai mult sau mai puțin, în care de multe ori nu am pauză de masă pentru că este prea multă aglomerație și trebuie să știi în care parte de fapt vrei să te împarți. Și eu bineînțeles că vreau să fac totul și uit să mai mănânc.. din nou.

Nu mă deranjează aspectul ăsta decât atunci când stomacul zbiară, literalmente, după mâncare. Cel mai mult mă deranjează atunci când clienții sună și atunci când nu le convine ceva, probabil minor, îți caută nod în papură sau aruncă cu rahat nene, în tot ceea ce ai construit până acum.

De fapt,ce fac eu ca și consultant de recrutări? Caut oameni în general, depinde de câți clienți(companii)are agenția, realizez înregistrarea lor cu acte etc, le procesez orele pe care le primesc de la managerii de shift/tură, mă ocup de procesarea lor cât și de organizarea zilelor de concediu.

Companiile sunt care mai de care.

Unele bune altele mai puține bune. Unele cu care te anunță cu jumătate de oră înainte de începerea shiftului că au nevoie de nu știu ce persoană calificată să facă nu știu ce chestii sau altele care îți dau la dispoziție 12 ore. Hilar,nu? Și totuși, pentru mine asta e la ordinea zilei.

Știi ce e amuzant? Că până să lucrez în domeniu în Anglia, habar nu aveam că există domeniul recrutărilor. Sorry,my bad, I was dumb.

Am zis la început un ritm plin de nedreptăți. O cocktail extraordinar între un manager căruia îi place să domine femeile – ooops, nu mă încadrez la categoria asta- și o colegă care s-a plafonat în jobul ei și îi place de asemenea să dramatizeze. Caut un mediu profesional nu un loc unde ne bălăcărim ca la ușa cortului și realizăm telenovele live.

Ce îmi place la locul meu de muncă?

Simplu: oamenii și poveștile lor. 

Oamenii care vin și își pun viitorul în mâinile mele.

Oamenii care încearcă să învețe engleză la vârste de peste 50 de ani pentru că vor să aibă un loc stabil de muncă.

Vizitele onsite și glumele cu managerii de shift, au văzut că sunt fată bună.

Oamenii care știu că sunt româncă și vin la recomandările celorlalți să lucreze pentru mine.

Britanicii mișto care au energie și după mai puțin de 8 ore de somn.

Oamenii mei care vin să își arate recunoștința față de mine prin gesturi simple.

Reacția oamenilor mei- ca niște pui de găină- când sunt onsite.

Reacția oamenilor mei când au aflat că plec (piele de găină ).

Toate lucrurile enumerate mai sus se rezumă în două cuvinte: oamenii mei. 

Pentru asta le mulțumesc.

Și acum o să mă întrebi: de ce vrei să pleci?

Pentru că vreau să simt pulsul lucrurilor, nu să stau închisă într-un birou sau să mă îndrept într-o direcție diferită și să fac altceva.

Și pentru că vreau să am viață de familie.

Fun fact: Astăzi cei de la Luxoft din România m-au contactat pentru un post in departamentul de IT Recruitment. C’mooon, are you serious karma? :))


Dacă ți-a plăcut articolul, te invit să explorezi și celelalte povești din această categorie.

Îți dorești să fii mereu la curent cu noutățile de pe blog? Poți să mă urmărești pe Facebook și Instagram, unde răspund prompt la mesaje.

Publicat de Norina Drujescu

Stau foarte prost la autocaracterizare dar întotdeauna am zis despre mine că sunt un digital creator wanna be. Vorbesc mult, scriu puțin și citesc când apuc. Mai mult de un deceniu de când scriu și îmi perfecționez stilul dar tot nu m-am plictisit. Is this true love? Crizele mele existențiale seamănă cu melodiile lui Taylor Swift iar interviurile mele găsesc hidden gems în marea de oameni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *