Suntem Alice în phone world?

Mai demult am văzut un film franțuzesc – foarte interesant – ce aborda însemnătatea telefoanelor. Filmul prezenta o seară de vineri, cu prieteni invitați la cină, prieteni din copilărie ce și-au continuat viețile împreună.

Totul bine și frumos până când cineva abordează cât de mult valorează onestitatea unul față de celălalt. Un joc ce necesită lăsarea telefonului pe masă iar persoana de lângă trebuia să răspundă la orice mesaj/ apel. Bineînțeles că toată lumea a aprobat jocul, ca dovadă a veridicității.

În urma experimentului ăstuia social, un cuplu și-a dat seama că totul scârțâie între ei de mult timp și erau legați unul de celălalt datorită copiilor. Tocilarul grupului s-a dovedit că este gay și în celălalt cuplu, soțul ducea o viață dublă cu secretara lui.

Depindem atât de mult de telefoanele noastre încât toată viața noastră este stocată acolo: fotografii, notițe, secrete și documente.

De ce crezi că atunci când o persoană își pierde telefonul este atât de multă isterie? De ce crezi că sunt atât de multe modalități de securitate a telefonului? Răspunsul: accesul la lumea ta.

Orice persoană de pe Pământ trăiește mai mult sau mai puțin o viață dublă. Iar telefonul îți facilitează această dorință, să fii departe de realitate dar în același timp conectat.

Cât de mult ai putea sta departe de telefonul tău? Cât ai rezista fără să verifici notificările de pe Instagram sau de pe Facebook? Sau dacă ai fi într-o zonă fără semnal, ai da în sevraj?

Am făcut experimentul ăsta de fiecare dată când am fost în Vrancea unde semnalul nu este extraordinar. Si am supraviețuit.

Suntem atât de ocupați să muncim și să ne realizăm încât uităm să.. trăim. Și ne refugiem în accesarea telefonului pentru orice informație inclusiv ca să citești o carte în format digital. Unde mai este exaltarea când la librărie apărea o nouă carte și voiai să simți mirosul de carte nouă?


Dacă ți-a plăcut articolul, te invit să explorezi și celelalte povești din această categorie.

Îți dorești să fii mereu la curent cu noutățile de pe blog? Poți să mă urmărești pe Facebook și Instagram, unde răspund prompt la mesaje.

Publicat de Norina Drujescu

Stau foarte prost la autocaracterizare dar întotdeauna am zis despre mine că sunt un digital creator wanna be. Vorbesc mult, scriu puțin și citesc când apuc. Mai mult de un deceniu de când scriu și îmi perfecționez stilul dar tot nu m-am plictisit. Is this true love? Crizele mele existențiale seamănă cu melodiile lui Taylor Swift iar interviurile mele găsesc hidden gems în marea de oameni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *