De ce să alegi Floronițe?

După o hibernare binemeritată, iată că a venit și faimoasa lună Martie, care este exclusiv dedicată femeilor. După un Februarie pasional și plin de declarații, a venit luna în care prin diferite dovezi arătăm aprecierea femeilor importante din viața noastră.

Sunt totuși de părere că trebuie să ne arătăm dragostea și respectul față de persoanele importante de fiecare dată când simțim nevoia. Un zâmbet frumos, un buchet de flori, o cină gătită sau o îmbrățișare voluntară.

În aceste două luni petreci mai mult timp în ceea ce privește cadoul ideal.

Conform unui studiu realizat de cei de la Adevărul ” agenția Today’s a remarcat că tendințele de interes general pentru cadouri au anual câteva vârfuri. Cel mai mare este în luna decembrie, urmată de februarie, iar pe locul trei este martie.

Acestea două din urmă sunt foarte bune pentru florăriile online, căutările online crescând foarte mult. Cele mai puține căutări referitoare la cadouri sunt în lunile mai – iunie.”

Unii ar spune de ce flori?

Pentru că exprimă pasiunea, inocența, senzualitatea și culoarea femeilor. Dar alții ar spune că este prea tradițional și se potrivesc gadget-urile în epoca vitezei.

Eu încă sunt adepta florilor, chiar de curând am cumpărat niște narcise verzi ce au înflorit treptat. Un buchet colorat ce a ținut o perioadă îndelungată. Este o artă să știi cum să îți îngrijești florile, să știi în ce anotimp au nevoie de o atenție mai detaliată. Eu încă sunt în stagiul de învățare.

Dacă tot nu am reușit să îți schimb părerea și încă faci parte din categoria celor care afirmă că florile sunt prea mainstream, că florile sunt folosite doar pentru nunți, botezuri și ocazii grandioase îți sugerez coronițele cu flori. Soția, iubita sau sora vor adora acest cadou inedit pentru care prietenele sale o vor invidia pe pagina de socializare.

Dacă nu ești la curent cu acest trend, stilul boho are la baza stilul anilor ’70 adăugând piese folk, gypsy, etnic, artizanal ce îți dă libertatea de a face cele mai năstrușnice combinații. Dar a fost readus în actualitate de către cântăreața Lana del Rey cu melodia „Born to die” din anul 2011.

Fetele de Floronițe au o gamă variată de coronițe ce pot surprinde și cea mai pretențioasă fată. Mi-a plăcut de exemplu, coronița Aludra ce surprinde prin îmbinarea trandafirilor ce exprimă pasiune dar și gingășia specifică femeii.

Mi se pare ideală pentru o persoană îndrăzneață ce dorește să se afirme, o femeie ce se va diferenția în mulțime. Coronița face parte din colecția nouă COSTELLAZIONEce se epuizează într-un ritm alert. Prețul este mic raportat la timpul și energia pe care artistele le investesc în crearea operei de artă.

De asemenea, dacă vrei să fii 100% inventiv, poți apela și la serviciile de make-up și fotografie pe lângă coronițele unicate. Site-ul colaborează cu Florentina Anchevici și cu make-up artisul Ioana Andrei, ambele cu niște portofolii bogate.

Deci, ce mai aștepți? Dacă tot suntem în port de sărbătoare, dă un click pe www.floronite.ro sau pe www.facebook.com/Floronite și fii creativ. 🙂


Dacă ți-a plăcut articolul, te invit să explorezi și celelalte povești din această categorie.

Îți dorești să fii mereu la curent cu noutățile de pe blog? Poți să mă urmărești pe Facebook și Instagram, unde răspund prompt la mesaje.

Publicat de Norina Drujescu

Stau foarte prost la autocaracterizare dar întotdeauna am zis despre mine că sunt un digital creator wanna be. Vorbesc mult, scriu puțin și citesc când apuc. Mai mult de un deceniu de când scriu și îmi perfecționez stilul dar tot nu m-am plictisit. Is this true love? Crizele mele existențiale seamănă cu melodiile lui Taylor Swift iar interviurile mele găsesc hidden gems în marea de oameni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *