Cum te vezi peste 5 ani?

De curând am vorbit cu o fostă prietenă, din cele bune evident. Sa fiu sinceră nu-mi mai aduc aminte de  ce ne-am certat, dar știam că nu voiam să o deranjez si viceversa.

De ce m-am gandit asa? Nici eu nu mai știu sa zic sigur, dar cert este ca am încheiat convorbirile cu ea.

De ce am făcut asta?? Pentru că asta este reacția pe care fiecare dintre noi o are atunci când este rănit în ego mai exact.

Mi-a dat seama că toate întrebările astea teoretice mi le adresez de fiecare dată la sfârșitul anului. Și doar am zis sa nu mă mai ghidez după principiile de ”new year resolution”.

Așa cum trendurile vestimentare se actualizează de la an la an, așa se întâmplă și cu prietenii pentru că fiecare vârstă aduce responsabilități și alte domenii de interes.

Dacă în perioada copilăriei te interesează păpușile si joaca de-a ascunselea, în liceu ești mult mai interesat de cum te văd cei din jur. Drumul spre maturizare începe să se contureze ușor-ușor iar nevoia de independență se cristalizează.

Când ai vorbit ultima dată cu cel mai bun din copilărie? Prietenul ăla care stătea în fața blocului și bătea mingea și vorbea despre noile jocuri apărute?
Când ai vorbit cu colega ta de bancă din liceu care te ajuta să copiezi la ora de franceza?
Când ai vorbit ultima dată cu colegii din facultate? Încă mai ai de colectat albumul foto de sfarsit de an.
Când ai vorbit cu vechea gașcă din liceu? Anturajul cu care îți petreceai sfârșiturile de săptămână?

Mă gândeam acum câteva zile la oamenii pe care i-am intâlnit și i-am considerat ‘prieteni’ si au dispărut subit. Este atât de efemer totul încât ajungi să nu mai știi când a trecut timpul de fapt. La cinci ani distanță este totul schimbat.

Aveam cu totul altă idee de cum se va portretiza viitorul și uite-mă aici, cu bune si rele.

Pozele pe care lumea le înșiră pe rețelele de socializare arată doar o frântură din ceea ce li se întâmplă și întotdeauna este zugrăvit în roz.

Cand ai auzit sau citit pe internet că x a avut parte de o despărțire oribilă și că plânge cu bolul de inghetata langa? Sau când ai văzut că cineva să se plângă că nu au destui bani acasă și că nu au ce mânca? Tot ce ai văzut a fost glamour and fancy lifestyle.

Următoarea dată când vrei și tu viața lu’ colega aia din Canada care se plimbă pe la nu știu ce restaurante de top, gandeste-te că viața nu este zugrăvită doar în culori.


Dacă ți-a plăcut articolul, te invit să explorezi și celelalte povești din această categorie.

Îți dorești să fii mereu la curent cu noutățile de pe blog? Poți să mă urmărești pe Facebook și Instagram, unde răspund prompt la mesaje.

Publicat de Norina Drujescu

Stau foarte prost la autocaracterizare dar întotdeauna am zis despre mine că sunt un digital creator wanna be. Vorbesc mult, scriu puțin și citesc când apuc. Mai mult de un deceniu de când scriu și îmi perfecționez stilul dar tot nu m-am plictisit. Is this true love? Crizele mele existențiale seamănă cu melodiile lui Taylor Swift iar interviurile mele găsesc hidden gems în marea de oameni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *