”Și acum doamnelor și domnilor ne apropiem de aeroportul Otopeni, vă rugăm să vă păstrați centurile de siguranță și să stați la locurile dumneavoastră’‘
Când aterizează avionul se aplaudă cu patos. Încă nu pot să cred că pasagerii nu înțeleg că gestul este inutil. Este ca și cum îi zici pilotului ‘mulțumesc pilotule că nu ai fost un sadic cu sânge rece’.
cu două ore și jumătate în urmă…
Pentru că Luton este aeroportul cel mai apropiat de orașul în care stau, este și cel mai plin de.. români. Nu îmi urăsc naționalitatea dar de multe ori am învățat că a fi văzut ca și româncă nu este un lucru pozitiv.
Probabil că haterii o să zică, ‘că normal că nu mă mândresc cu Românica căci m-am ajuns și nu știu de unde am plecat’. Dar nu este adevărat. Am lucrat ca și recrutant într-o țară străină mi-a dat cel mai bun insight în ceea ce privește părerea oamenilor despre toate naționalitățile aciuate în Anglia.
Ba că polonezii miros a varză și sunt al naibii, ba că moldovenii și rușii își vând și propria mamă. Ba că latvienii și lituanienii sunt aceeași nație și că sunt leneși.
Dar cel mai rău și cel mai rău văzuți suntem noi, românii. ‘Atribute’ precum criminali, violatori, hoți sau prefăcuți sunt câteva din descrierile mult auzite. Ce credeai? Că Brexitul ăsta este făcut degeaba? Nu zic că suntem doar noi, cei East Europeans ci că bătrâna Anglie este suprapopulată cu prea multe condimente.
De exemplu pe rutele Luton- București sau Luton- Cluj găsești 99,9 % români și restul unguri, englezi, spanioli sau francezi. ( în cazurile fericite). Când se stă la verificarea pașapoartelor nu se mai termină șirul cu pasageri. Românii nici acum nu au învățat că dacă te îmbulzești și te calci pe picioare nu realizezi nimic.
Parfumul de Hugo Boss și Paco Rabane îmi irită nările iar damful persistă și în avion. Ce poate fi mai frumos decât un miros amestecat de sudoare și parfum turnat cu găleata?
Știi ce este el mai frustrant în avion? Să ai locul la geam, pe aripă iar doamna de lângă tine să te întrebe dacă ”se prabușește avionul și dacă o să murim ca să-și sune famelia din România”.
Și bonus, doamna din spatele tău cu 2 copii ce vorbește tare, pardon, rage la prea iubiții prunci ca să fie cuminți și să nu o mai facă de rușine.
După 15 minute de la decolare, îi desface pampersul unuia și îl schimba de ”treaba mare” căci degeaba s-au inventat băile.
Acele două ore și jumătate de multe ori se transformă într-o tortură psihică dacă nu ești ÎNARMAT cu filme, o carte bună și niște căști bune…
Dacă ți-a plăcut articolul, te invit să explorezi și celelalte povești din această categorie.
Îți dorești să fii mereu la curent cu noutățile de pe blog? Poți să mă urmărești pe Facebook și Instagram, unde răspund prompt la mesaje.
