Mulți dintre cei care mă urmăresc pe Instagram au văzut postările și cu Hashirama, pisicul explorator, cel mai nou membru al familiei noastre.
Cu vreo săptămână înainte de Crăciun l-am găsit pe un site, varianta englezească a OLX-ului. Pisicul era la o distanță de o oră cu mașina în orașul Coventry și era ultimul dintre puiuții dați la vânzare.
Familia de la care l-am luat pe Hashirama a fost foarte primitoare și ne-a dat inclusiv o litieră. Fetița, o puștoaică de 15 ani, îmi spune că pisicul s-a ascuns sub masă și că se duce să îl caute.
Cât am așteptat, m-am jucat cu pisica-mamă care a fost cel mai blândă și dulce ființă. A tors ca o drujbă și se freca cu capul de mâna mea.
Începeam să îmi fac griji căci fetița îmi spunea că se chinuie să îl scoată de după canapea (și canapeau ocupa aproape toată sufrageria..) I-am spus că este în regulă dacă nu vrea, nu voiam să îl traumatizez pe puiuț.
Vreo 5 minute nu am mai auzit niciun cotrobăit, mieunat sau zgâriat. Puștoaica și-a făcut apariția cu un ghemotoc negru tremurând în palmele ei. Nu știu cum aș putea să îmi descriu stările care m-au trecut atunci: milă, stupoare, mirare?!
Un ghemotoc mic, costeliv ce tremura din toate încheieturile și cu cei mai mari puchini ever! Mi l-a dat să îl iau în brațe și prima reacție a lui a fost să o zbughească sub masă.
Am început să îl mângâi și a încetat să mai tremure și a început să toarcă. S-a uitat la mine cu o privire intensă și am știut că ne-am găsit. Se zice că pisicile își aleg stăpânii, nu invers..
Ce a urmat?
Zile nedormite, a trebuit să îl învățăm să se ducă la litieră căci făcea pe lângă.
L-am învățat să mănânce căci în primele zile nu a mâncat nimic, nici apă nu a băut. Am făcut un studiu intens despre calitatea mâncării în primele luni de viață.
Am descoperit că mâncarea dată în primele luni de viață sunt pline de vitamine așa că am luat sortimentul care avea cel mai mare aport de vitamine. De asemenea, a trebuit să fim atenți la textură căci dințișorii lui abia ce se formau.
Am fost cam ingrijorați în ceea ce îl privește căci i se vedeau coastele și cum nu mânca am stat cu bobițe de mâncare în palmă și așteptam să termine de mâncat. Este important să îți faci niște research când adopți/ cumperi un animal.
Nu este indicat ca să te ghidezi pe principiul că mănâncă la fel ca omul căci îi dăunează sănătății lui plus u că nu își ia nutrienții necesari din hrană.
De exemplu, Hashirama a fost învățat doar cu mâncare de-a lui și nu se atinge de mâncarea noastră chiar dacă farfuria este lângă el. Când era mai mic, îl țineam în bucătărie și îi dădeam să adulmece legumele și i-am indus ideea că orice mâncăm este ori ceapă, usturoi ori lămâie și nu a fost prea impresionat olfactiv.
Rezultatele? Hashi are o blăniță lucioasă neagră, are dinți sănătoși iar veterinarul a zis că este un pisic de 2 kilograme 700 foarte sănătos. Mândri de Hăshicu’ nostru. 🙂
Dacă nu ești foarte priceput la a face research și nu atât de mult timp la dispoziție, cei de la https://pentruanimale.ro/ oferă o multitudine de opțiuni pentru blănosul sau înnaripatul de acasă. Este bine de aruncat un ochi și de diversica meniul pe mâine.
Când a început să se acomodeze, a început să toarcă și să adoarmă pe tastatura calculatorului. Încet încet, a încetat să mai plângă și să înceapă să doarmă cu noi. Mare greșeală căci apoi ne-am dat seama că este un sac de purici.
L-am înscris de urgență la veterinar căci nu puteau să îi dea tratament pentru că era prea mic și slab. I-au făcut vaccinurile și i-au dat un gramaj mic pentru viermi intestinali și pentru purici.
După 6 luni, Hashirama zburdă prin grădină după muște, își întâlnește gagica roșcată a vecinului și este un frumos alintat căruia îi place să se joace și să primească atenție de la oricine.
Dacă ți-a plăcut articolul, te invit să explorezi și celelalte povești din această categorie.
Îți dorești să fii mereu la curent cu noutățile de pe blog? Poți să mă urmărești pe Facebook și Instagram, unde răspund prompt la mesaje.
