De curând am făcut o triere a postărilor pe care le-am avut pe blog. Articolele mele îmi conturează etapele vieții: adolescent, tânăr adult și mai nou adult.
Am fost întrebată de ce nu scriu mai des. Sincer, pentru că viața îmi ocupă tot timpul. Ar fi fost mult mai ușor să scriu despre modă, make up și cât este viața de frumoasă în poze.
Dar știi ce? Mie chiar nu îmi place viața asta roz pe care tot o promovăm. De ce promovăm atât de mult perfecțiunea? De unde companiile de make up și idealul de femeie cu sâni mari și talie de viespe?
Noi consumatorii , suntem cea mai bună sursă de venit. Vorba aceea, ‘cere și ți se va da’ ni se aplică în totalitate.
Hai să facem un experiment. În drum spre facultate, locul de muncă sau o cafenea, te provoc să te uiți la femeile și bărbații care trec pe lângă tine. Age range să fie între 18-30 de ani. Să îmi spui dacă observi diferențe sau pur și simplu vezi pattern-uri trase la indigo.
Curând o să ajungem în anul 2020 și toată lumea face trimitere la vremurile din 1920 unde moda era predominată de femei suple în costume de cabaret cu accesorii pline de sclipici, coliere de perle și țigarete lungi. Ce pierdem din vedere este că femeile erau un model de eleganță prin mister și buze subțiri cu ruj roșu.
Anul 1920 era predominat de gangsteri, mafie și atentate la fiecare clan. Nici măcar atunci nu era o viață așa plină de roz dar oamenii țineau la valorile morale și sociale. Casa era un sanctuar, nimeni nu atenta la femeia altuia pentru că se isca un mare război între clanuri.
Acum în 2020 (în mai puțin de o lună), nimeni nu se mai duce la un job pentru că nu mai este trendy, social media este casa fiecărei persoane importante la care se dau premii iar Instagramul este portofoliul fiecărui influențăr.
Scriu din 2012, cu pauze lungi pentru că întotddeauna mi-am dorit să abordez o VARIETATE de subiecte pe blog. Pentru că în viață faci de toate: gătești, speli vasele, ieși în oraș, pupi o broască țestoasă și dacă ai noroc se transformă în prinț.
Acum criticii în marketing ar spune că dacă vrei să faci bani din ceva trebuie să fii activ. Nu neg asta dar oamenii se PLICTISESC să vizioneze același topic spus în 10 moduri ca la Bacalaureat sau același tutorial scris în diferite limbi ca un manual de instrucțiuni de la IKEA.
Sunt activă atât pe Instagram cât și pe Facebook, dar de multe ori mă las bătută pentru că este o lume atât de .. suprasaturată de ‘cât de mult mă bucur că sunt prietenă cu x’ și ‘cât de mișto este să naști și ajungi suplă in 2 săptămâni’.
Într-o lume ideală ar trebui să ne cultivăm în informații propriu zise și nu cât a plătit x în vacanță în Sri Lanka sau că experiența nașterii nu este așa ușoară pe cât o portretizează social media. Este un act natural.
Dacă ai rezistat până la sfârșit, spune-mi în comentarii dacă ți-ai verificat Instagramul și am dreptate. 🙂
Dacă ți-a plăcut articolul, te invit să explorezi și celelalte povești din această categorie.
Îți dorești să fii mereu la curent cu noutățile de pe blog? Poți să mă urmărești pe Facebook și Instagram, unde răspund prompt la mesaje.
Mă confrunt zilnic, la persoanele din jurul meu, cu ideea conturată de tine – o lume perfecta, văzută printr-un ecran negru de câțiva inchi. Pot spune că, într-adevăr mă lasă din ce în ce mai rece, pe măsură ce anii trec. Probabil să vezi acelasi lucru, doar ambalat sensibil diferit, machiat, nu schimbă și esența acestuia; rămâne, în fond, la fel. Iar asta e plictisitor. În opinia mea, acest deceniu a fost un perpetuum învârtit în cerc, din punct de vedere al mass-mediei. După cum se prefigurează, e posibil ca și următorul să fie asemănător, dacă nu chiar la fel. De ce? Pentru că ai amintit și tu de o idee foarte bună: consumatorul. Dacă mentalitatea consumatorului nu e diferită, produsele livrate sunt aceleași. Și aceasta nu se schimbă, cel puțin nu încă. De ce căutăm ‘perfecțiunea’ pe Facebook/Instagram…păi cine ar vrea sa vadă realitatea și în online? Dacă ai ochii suficient de deschiși, o poți vedea zilnic, pe stradă, în jurul tău; sau dacă ne se uităm în sus, nu în jos (la telefon). Iar din câte am văzut, oamenii nu prea se mai uită decât în jos, la un ecran de câțiva inchi…mai des decât la oameni. Acolo e universul lor, o arie restrânsă cu acces la tot felul de informații, dar fără un filtru anume. Iar filtrul nu e inclus în prețul telefonului, ci în mintea omului. În esență, on-line-ul surprinde doar aspectele frumoase, bune, atenuate, a unei realități diverse și poate uneori prea complexe pentru psihologia omului modernizat un pic prea/foarte brusc; de aici și pattern-urile de care ai amintit. E mult mai ușor de urmărit totul, de ținut pasul cu lumea dacă recunoști modele. Suntem construiți astfel – să identificăm, să clasificăm și să structurăm totul cât mai rapid și de preferat cât mai simplu. Problema este că asta se transpune și în realitate, unde oamenii încearcă, mare parte din ei, să corespundă cu un „model” care tinde spre ce e mai bun, uneori fără un fundament care să permită asta. În esență, on-line-ul nu ar trebui sa devină realitate sau vice-versa. Viața e frumoasă dacă privim și aspectele mai puțin neplăcute ale ei. Ai mai pus câteva kg în plus, te-ai certat cu părinții, cu partenerul/a, ai divorțat, ori a murit cineva apropiat ție…sunt lucruri cu grade variabile de tonalități joase, dar sunt NATURALE, fac parte din viața noastră.
În încheiere, aș vrea să spun că nici „mie nu îmi place viața asta roz pe care tot o promovăm”.