5 o’clock in the morning

O senzație ciudată.

Așa s-ar putea caracteriza penultima întâlnire cu zborul către aspirațiile înalte. Nu a fost o ciocnire dură deoarece EA a stat în umbră, a privit de pe margine și s-a minunat. Era oare posibil?

Zâmbește.

Privirea îi era ațintită asupra răsăritului. Un apartament la etajul 13 la un preț acceptabil îi oferea cele mai frumoase priveliști în două momente ale zilei: răsăritul și apusul.

Răsăritul o vitaliza, îi împrospăta diminețile iar apusul cu dârele sale rozalii o determina să devină melancolică, nostalgică rememorând întâmplările inedite sau banale ale zilei.

Se uită la ceas.

Ora cinci fără cinci. Mai avea de așteptat încă cinci minute. Câteodată, cele cinci minute păreau o eternitate.

Își făcuse un obicei în a aștepta răsăritul și apusul indiferent de sezon. Se așeză mai bine in fotoliul pe care l-a cumpărat de la un magazin de chilipiruri. Era in stil victorian imbrăcat in fetru de un verde închis.

”Nu-i rau”, își spuse când îl cumpărase. Acum avea toate piesele necesare pentru a-și aranja un “colț de Rai” in balconul proaspăt renovat.

Trei orhidee rozalii lângă masa ovală din mahon așteptau binecuvântarea razelor soarelui. Mângâie ușor petalele gingașe ale acestora. Dacă ar avea mai multă grijă de  ele și le-ar uda la timp conform regulilor nu ar mai ajunge la gunoi la fiecare două săptămâni.

“Stai putin!”

Ele sunt și niște flori pretențioase care au nevoie de mai multă atenție. Dar asta este, bineînțeles, o scuză penibilă.

“Nu mă las cu una cu două!”

Zâmbi din nou. Încăpățânarea era punctul ei forte. Așa i-a spus mai toată lumea. “Încăpățanată ca un catâr!”,a mai adăugat și prietena ei cea mai bună.

Da, era adevărat. Dar avea și o parte bună încăpățânarea asta. Așa s-a motivat și a trecut mai departe. Voia să devină mai bună.

Să fie remarcată.

Să se facă auzită.

Știa că este SPECIALĂ.

Poate era un clișeu pe care îl auzise în filme și se amuză copios, afirmând că sunt niste kitsch-uri. Dar acum nu mai credea la fel. Acum SIMȚEA asta.

DA!

Intuiția sa nu dădea greș niciodată, celebra ei intuiție.

Își rezemă capul de spătarul fotoliului și își trase șalul de cașmir pe ea. Era destul de răcoare pentru o zi de vară. Ei bine, singura șansă în care nu te sufocai de căldură și puteai să respiri. Un moment de respiro…Ii plăceau mai mult diminețile de primăvară și cele de toamnă târzie.

Anotimpurile ei preferate. Primăvara când copacii înfloresc și împrăștie parfumul îmbietor al florilor și toamna târzie când frunzele încep ușor ușor să capete o nuanță arămie și conturează un tablou viu.

“Iar visez cu ochii deschiși! Nu o să reușesc niciodată să realizez ceva dacă doar visez. Oare visatul nu dăunează?“

Dacă ar fi să se ia după spusele cuiva, visatul este benefic pentru că îți dorești ceva cu îndârjire și se va întâmpla. Totul este să vrei.

Dar…era in care trăim nu mai lasă loc si visătorilor și romanticilor incurabili care vor să își exprime trăirile și emoțiile prin artă, gesturi sau lucruri mărunte. “Of, îmi place să visez.”

Amorți în poziția pe care și-o alesese să stea în fotoliu. Se ridică în capul oaselor.

Ibricul începu să scoată suntetul că era gata apa ce fierbea. Se ridică din scaun și se duse in bucătărie să își ia o cană.

Bucătăria era o încăpere pe care nu prea o folosise de când se mutase. Era frumos văruită într-o nuanță de portocaliu piersică ce dădea o tentă diafană. Mobila era din lemn de cireș, frumos lăcuită. Încă mai mirosea a baiț.

Se duse și închise ochiul aragazului. Își luă o cană care avea un smile cu o față prostuță. Cana pentru cafea.

Mai mult îi plăcea să prepare cafeaua decât să o bea. Adăugă două lingurițe de cafea în ceașcă și o linguriță de zahăr, puse apa și o lăsă să infuzeze. Aceasta inundă bucătăria și balconul de mireasma sa.

Începea să se vadă răsăritul..

“It’s 5 o’clock in the morning..” Alarma telefonului anunța ora cinci dimineața pe versurile melodiei artistei britanice Lilly Allen.

Un nou început, într-o nouă zi.

Dârele arămii corelau o imagine frumoasă…


Dacă ți-a plăcut articolul, te invit să explorezi și celelalte povești din această categorie.

Îți dorești să fii mereu la curent cu noutățile de pe blog? Poți să mă urmărești pe Facebook și Instagram, unde răspund prompt la mesaje.

Publicat de Norina Drujescu

Stau foarte prost la autocaracterizare dar întotdeauna am zis despre mine că sunt un digital creator wanna be. Vorbesc mult, scriu puțin și citesc când apuc. Mai mult de un deceniu de când scriu și îmi perfecționez stilul dar tot nu m-am plictisit. Is this true love? Crizele mele existențiale seamănă cu melodiile lui Taylor Swift iar interviurile mele găsesc hidden gems în marea de oameni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *