Suntem oameni. Niciodată nu o să știm dacă este alegerea corectă sau nu: dubiile şi nesiguranța întotdeauna ne vor urmări. Dar e bine ca regretele să nu îşi aibă locul căci inevitabil ne dăm seama că am greșit.
Orgoliul joacă un rol important ,mai presus decât demnitatea.
Mi-am adus aminte de vorba profesorului meu de istorie care spunea că în timpul Reichului,evreii mai aveau doar deminitatea şi o dată cu pierderea demnităţii şi-au pierdut şi speranţa de a mai trăi..
Nu se aplică neapărat în cazul nostru dar o dată ce se încalcă principiul, va deveni un tipar. Dar noi, muritorii de rând suntem capabili să iertăm indiferent de greşelile care ni se săvârşesc. Ajungem să devenim “orbi” să avem “ochelari de cal”,cum se spune în popor.
Conștientizăm abia atunci când e prea târziu după ce a avut loc lupta şi ajungem să călcăm pe cadavre. Acele victime colaterale vor ajunge mai târziu să spună acel enervant “ţi-am zis eu!”. Este doar o chestiune de timp.
Timpul este cel mai mare dușman pe care îl putem avea pentru ca niciodată nu știi când îţi poate juca feste. Când crezi că toate strună şi este nevoie doar de un element/un moment/o întâmplare ca să schimbe cursul mai multor poveşti.
Nu știi niciodată ce îţi rezervă viitorul pentru că este atât de imprevizibil. Ajungi să găsești persoana potrivită la momentul nepotrivit sau chiar mai mult, oportunitatea potrivită la momentul nepotrivit. Nesiguranța emoțională cât şi instabilitatea au fost niște consecințe ale timpului dar trebuie să înveți să ai răbdare şi să crezi.
De asemenea, totul se compensează:este posibil să ajungem în situația în care suntem la pământ și nu mai este cale de scăpare. Toate merg prost şi se ţin lanț ca mai apoi elementul perturbator să dispară şi lucrurile să reintre în ritmul lor normal.
Dar cu ce preţ? Chiar suntem dispuși să plătim orice preț? Ne îmbolnăvim de regret, suferință, supărare.
Ca orice “mașinărie”,cu timpul ne uzăm. După prea multe nereuşite pe plan professional clacăm şi nu mai depunem efortul să atingem “vârful” pentru că ajungem la concluzia că trăim într-o societate plină de ignoranţi şi superficiali care nu mai preţuiesc cunoştinţele ci..prostia.
Suntem o societate ce promovăm prostia crasă..
…după prea multe decepții în dragoste inima începe să obosească, legăturile încep să scârțâie şi astfel oamenii greșesc, nu mai acordă credit persoanelor. Începe să se instaleze “frica aia de început”,de necunoscut. Nesiguranța care vine o dată cu persoanele noi care îşi fac apariţia în viaţa noastră.
Viaţa unui om nu se bazează doar pe relaţiile amoroase ci despre relațiile interumane.
Nu ştii când te împiedici de cine trebuie.. sau chiar..cine nu trebuie..Orice sfârşit are întotdeauna un început promiţător..
Dacă ți-a plăcut articolul, te invit să explorezi și celelalte povești din această categorie.
Îți dorești să fii mereu la curent cu noutățile de pe blog? Poți să mă urmărești pe Facebook și Instagram, unde răspund prompt la mesaje.
Views: 24
Un comentariu pe “Avem regrete?”