Un an de când sunt șofer

Acum 2 zile în trafic.

”Mama ta (varianta cenzurată) nu te-a învățat să semnalizezi sau semnalizarea nu are ulei îndeajuns?”

Nu am crezut vreoadată că o să conduc dar uite-mă aici după 1 an și un pic.

Sunt două categorii de oameni care se apucă de condus: cei care sunt pasionați de condus și cei care nu. Eu m-am încadrat în categoria celor care aveau nevoie de mașină așa că am învățat din necesitate.

În UK poți să alegi să aplici pentru mașină automată sau manuală. Așa că uite-mă într-un Peugeot 406 din 2018 diesel.

O chestie foarte mișto în UK este faptul că poți conduce cât timp faci școala de șoferi supravegheat de un șofer care deja 3 ani de permis.

Am făcut practică pe cutie manuală și mi-a fost foarte greu să mă sincronizez pe cele trei pedale. Norina, de ce nu ai continuat pe automată?

Am avut noroc de un instructor englez foarte calm care mi-a suportat frustrările. Am vrut să renunț de numeroase ori dar întotdeauna mi-a dat argumente de ce să nu fac asta.

Deci ce trebuie să faci ca să aplici la școala de șoferi în Anglia? Inițial aplici pentru un permis provizoriu, treci examenul teroretic și apoi ești gata de practică.

Nu ar trebui să zic asta, dar am învățat cu două zile înainte de examen. Nu sunt așa de multe semne de circulație precum în România și a fost mult mai ușor. Legislația engleză cuprinde și hazardurile, care nu există în România.

Ce sunt hazardurile?

Conform safedrivingforlife.info A developing hazard is something that would cause you to take action, like changing speed or direction. ‘

Cât timp îți ia să reacționezi și să faci o decizie corectă în cazul în care trebuie să pui frână de urgență, să eviți un obstacol sau să controlezi mașina în cazul unei coliziuni.

Un lucru important pe care l-am învățat la școala de șoferi este că trebuie să îți planifici de dinainte itinerariul ca să șii ce decizii să iei în trafic. Chiar și acum îi dau dreptate instructorului când mă blochez în trafic știind că mai sunt și alte alternative.

Am avut orele de condus în timpul săptămânii când aveam pauza la muncă. Nu a fost ușor să jonglezi cu munca și condusul dar a fost posibil.

Cu 2 ore înainte de examen am avut o ședință de șofat cu instructorul și am fost pe traseul cel mai popular de examen. Mi-a dat ultimele sfaturi, mi-a zis să am răbdare și să nu mă grăbesc.

Apoi am mers împreună în sala de așteptare. Când îți confirmi prezența în sala de așteptare, poți să alegi ca instructorul să te aștepte ca în cazul în care pici, examinatorul să îi explice instructorului unde mai ai de lucrat. Ceea ce mi s-a părut super, indiferent de rezultat, instructorul este acolo!

În sala de așteptare a trebuit să îmi aștept examinatorul. Odată examinatorul venit a trebui să îi confirm niște date, să îi dau permisul provizoriu, dovada că am trecut examenul teoretic și apoi am început condusul.

Examinatorul a fost foarte drăguț căci eram foarte emoționată și mi-a explciat că nu se așteaptă să conduc precum un profesionist ci să conduc cu atenție. Apoi a continuat cu small talk, întrebându-mă unde lucrez, ce hobby-uri am și unde mă duc în vacanță.

M-am calmat și am mers mult mai lejer și fără emoții.

Examenul a durat 40 de minute și am fost pe diferite trasee precum country roads, sens giratoriu dublu, drum prin oraș, un sens giratoriu foarte tricky unde se pică foarte des, o parcare cu fața iar apoi înapoi la centrul de examinare.

sursă Google: sensul giratoriu tricky

Ca să treci examenul de condus trebuie să ai până în 15 greșeli minore și nicio greșeală majoră. Eu am trecut cu 5 greșeli minore.

Nu mi-a venit să cred.

Școala de șoferi a durat 9 luni de zile iar costul total a fost în jur de £1500 de lire incluzând taxa de Provisional driving licence, taxa de înscriere pentru examenul scris + examenul de condus și orele de condus. Și uite-mă aici după un an și un pic, stând în trafic și observând fiecare greșeală pe care o fac șoferii.


Dacă ți-a plăcut articolul, te invit să explorezi și celelalte povești din această categorie.

Îți dorești să fii mereu la curent cu noutățile de pe blog? Poți să mă urmărești pe Facebook și Instagram, unde răspund prompt la mesaje.

Publicat de Norina Drujescu

Stau foarte prost la autocaracterizare dar întotdeauna am zis despre mine că sunt un digital creator wanna be. Vorbesc mult, scriu puțin și citesc când apuc. Mai mult de un deceniu de când scriu și îmi perfecționez stilul dar tot nu m-am plictisit. Is this true love? Crizele mele existențiale seamănă cu melodiile lui Taylor Swift iar interviurile mele găsesc hidden gems în marea de oameni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *