Am vrut întotdeauna să scriu despre self love, dar nu înainte să mă accept așa cum sunt. Pentru că cel mai greu este să accepți că nu te iubești pe tine însuți, am zis să fac eu primul pas.
Standardele de beauty sunt diferite de la minut, oră,zi, săptămână.. Suntem în mileniul vitezei iar ca să pot ține ritmul mi-ar trebui mai mult de 100 de ani de trăit.. pe care nu îi am deocamdată.Cine știe, poate se găsește Izvorul Tinereții veșnice și pot trăi milenii întregi.
Îmi aduc aminte când am făcut tranziția de la vârsta de copil la adolescență am fost dolofană. Eram mică de statură și îndesată, cu multe probleme ale tenului și prea multă pilozitate.
Înainte să începi să arunci cu pietre, tind să menționez că vorbesc de perioada 2004-2009, când tehnologia abia ce își lua avânt. Nimeni nu mi-a zis că este normal să fii copil, nimeni nu mi-a explicat de ce menstruația mi-a venit la 10 ani. Am primit o explicație vagă și un pachet de absorbante ce semănau a pampers. Conform DEX, am fost un copil precoce, dar la fel de inconfortabil precum un nou născut.
A urmat o perioadă foarte awkward în care colegele mele s-au dezvoltat diferit, mai înalte, mai subțirele sau cu forme mai accentuate. Nimeni nu mi-a explicat că este normal să fiu diferită.
De fapt chiar opusul, întotdeauna se vehicula comparația ‘tu de ce nu faci ca y, tu de ce nu te comporți ca x?’. Din cauza asta am avut întotdeauna un sentiment de inferioritate care s-a acutizat în timpul liceului și facultății în România. La un moment dat te trezești cu întrebări precum ‘ce vrei să te faci când vei fi mare? ‘ iar pasiunile ți se iau în derâdere. Cum poți să decizi când nu poți să faci ceva din pasiune?
Perioada liceului și facultății în România a fost similară în ceea ce privește trăirile. Mulți hormoni, complexe și multe neînțelegeri. Dar cel mai greu a fost body shaming-ul.. Junglă amazoniană în care competiția era acerbă. Unde fetele au devenit.. crude și accentul a început să fie pus pe frumusețe, decolteu și make-up.
Eu am fost un cartof, asta e definiția clară despre mine. Întotdeauna mi s-a spus ‘tu nici măcar nu ai forme de fată, ești făcută dintr-o bucată’, well nu mi-am ales eu genele ci ele m-au ales pe mine. Oricât mi-aș fi dorit să arăt ca o modelină, nu am avut nicio șansă să câștig asta la loterie. Iar asta m-a vânat precum o căprioară rănită până acum.
Nici acum nu sunt un model de pus în revistă, dar acum știu că pot să port haine lălâi ca un hobo dar și că mă pot transforma într-o prințesă printr-o rochiță multicoloră. Nu stilul mă definește ci cum mă accept în fiecare zi. Ba una bucată celulită, ba un fund de latina sau picioare de atletă. Atât timp cât te accepți.
Trebuie să faci schimbări dacă nu te simți bine nu că îți dictează societatea. De exemplu, te deranjează kilogramele în plus, te duci la un nutriționist și îți face un meal plan și set de exerciții. Înainte de a porni pe drumul ăsta, trebuie să vrei să faci schimbarea, nu că vrei să arăți ca b.
Acum la aproape 27 de ani am început să cred în mine, să evit comparațiile între a și b. Înțeleg că este greu că ții pasul cu criteriile societății dar încearcă să te iubești pe tine. Nu este ușor și fiecare zi va fi un prag dificil de trecut.
Te provoc ca să faci un exercițiu în fața oglinzii. Petrece 5 minute în fața oglinzii și spune 10 lucruri pe care le iubești la tine. În fiecare zi vei găsi lucruri diferite și cu timpul te vei accepta.
Să nu fie prea târziu.
Dacă ți-a plăcut articolul, te invit să explorezi și celelalte povești din această categorie.
Îți dorești să fii mereu la curent cu noutățile de pe blog? Poți să mă urmărești pe Facebook și Instagram, unde răspund prompt la mesaje.
