Ce aduce ploaia?

Astăzi ploaia m-a prins pe verandă, tremurând de frig și ținând în mână o ceașcă de cafea. N-am să mint, îmi oferă siguranța de a nu fi judecată. Pereții aceștia m-au văzut de nenumărate ori gândind cu voce tare și nu știu dacă nu sunt îngroziți. Sunetul picăturilor de apă îmi calmează sufletul și în același timp îl întorc pe dos.

Sunt paradoxul emoțiilor și gândurilor: n-ai să știi niciodată ce simt.

Cândva, mi-am deschis sufletul. Consideram că toată lumea merită o bucată, mai mică sau mai mare, după caz, din el. Unii s-au bucurat, alții au profitat. Nu-mi era frică să fiu vulnerabilă. Nu mă temeam să iubesc, să zâmbesc, să îmbrățișez.

Însă, vine un moment când realizezi că ai dat prea mult, mult prea mult. Și ce e de făcut în situația asta? Este vulnerabilitatea un lucru atât de rău? N-am cum să dau un răspuns universal valabil, căci m-aș trăda și te-aș trăda și pe tine.

Eu iubesc, zâmbesc și plâng în liniște, nici n-ai să știi că simt ceva.

Am decis să nu îmi mai arăt slăbiciunile. Nu pentru că mi-e rușine de ele, niciodată n-ar trebui să îți fie rușine de slăbiciunile tale. Am ales această cale pentru că sentimentele deranjează. Nu vedeți? Dacă te vede cineva sărutându-te în public cu persoana iubită pe care nu ai văzut-o de câteva săptămâni vei auzi „luați-vă o cameră, scârboșilor”.

Dacă ești surprins ținându-ți de mână părintele chiar și ca adult vei fi intitulat copil și lipsit de maturitate. Dacă cineva aude cum râzi de fericire că ești la cafea cu niște prieteni vor crede că cerșești atenție. Ce e bine până la urmă?

Nu spun să trăim după gura lumii, dar să decidem ce ne dorim.

Sunt persoana care atunci când o apasă ceva pe suflet se retrage în cochilia ei. De ce? Pentru că dacă eu nu sunt bine cu mine atunci nu am să fiu cu nimeni. Un lucru este cert: mai presus de orice, am nevoie de mine.

Dacă tu nu poți fi o ființă pozitivă în viața mea, vreau să pleci. Nu aștepta să te trimit eu. Du-te și să nici nu te mai întorci. Șterge-mă din lista ta de prieteni, scoate-mă de la follow și urmărește propriile intenții și necesități. Nu mă căuta nici când îți este bine, nici când îți este rău, nu mă căuta deloc de fapt.

Vrei să-mi fii alături? Atunci fi-mi. Doar fi-mi și nu arunca în mine cu sentimente pe care nici tu nu le-ai vrea.

Semnat,

Autor anonim


Dacă ți-a plăcut articolul, te invit să explorezi și celelalte povești din această categorie.

Îți dorești să fii mereu la curent cu noutățile de pe blog? Poți să mă urmărești pe Facebook și Instagram, unde răspund prompt la mesaje.

Publicat de Norina Drujescu

Stau foarte prost la autocaracterizare dar întotdeauna am zis despre mine că sunt un digital creator wanna be. Vorbesc mult, scriu puțin și citesc când apuc. Un deceniu de când scriu și îmi perfecționez stilul dar tot nu m-am plictisit. Is this true love? Crizele mele existențiale seamănă cu melodiile lui Taylor Swift iar interviurile mele găsesc hidden gems în marea de oameni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.