5 motive să (nu)ai o pisică

Recent am dat o fugă până la Waterstones să mă uit după cărți. Ce este Waterstones? Un fel de Cărturești cu aer de Aleea Diagon din Harry Potter. Ce a urmat? O stivă de cărți ce include și o carte aparte cu ilustrații și pisici.

Cartea se numește ”What cats want scrisă” de Dr. Yuki Hattori, doctor specialist in pisic. Eu am vrut să aflu de ce fac parte din staff-ul lui Hashirama the Great. Dacă ai pisică, ai conștientizat că ți s-a făcut o onoare să faci parte din viața felinei.

Ce am învățat din cartea asta? Pisicile sunt niște escroace sentimentale care câteodată își mai fac milă de tine și îți dau puțină atenție. Dar foarte puțină ca să nu ți se aplece.

Termină de periat blana pisicii, schimbă-i nisipul din litieră și hai să îți spun cinci motive să(nu)ai o pisică.

1. Pisica se naște terapeut

Atunci când felinele sunt create, li se adaugă un ingredient secret. Acela de a asculta cum se vaită muritorii de probleme existențiale ale vieții. Acum înțeleg de ce motanului i-au apărut fire albe prin blană. Nopțile nedormite din perioada sesiunii și-au lăsat amprenta.

2. Are la purtător fericire

Deși îmi ia secole să îmi conving motanul să îmi acorde atenție, realistic vorbind îmi aduce fericire doar când vrea Majestatea sa. Adică s-a dovedit științific că prin mângâierea unei pisici îți crești nivelul de oxitocină din organism, substanța cunoscută sub numele de „hormonul fericirii”.

3. Papile gustative sensibile

Când vedeam reclamele la mâncare de pisici și erau portretizate niște feline simandicoase eram pe principiul că este o exagerare. Am conștientizat că m-am înșelat după prima dâră de vomă de prin..toată casa. Covorul ăla a experimentat o periere dârză și mult Vanish.

4. Blana lucioasă cu cheltuială se ține

Știi momentul ăla când mai ai două zile până pleci în vacanță și pisicul îți vine cu un ochi pe jumătate lipit? Vizita la medic pentru conjunctivită și antibiotic te ușurează de 65 de lire iar medicul îți aruncă privirea aia de cât de iresponsabil ești. Lasă că ajungem noi acasă Hashirama dragă.

5. Nu sunt animale de companie ci VIP-uri

Nu poți să zic că Hashi este un animal de companie. Eu mi-am dorit întotdeauna o pisică neagră căci am fost fascinată de serialul Sabrina din anii ’90. De fiecare dată zic că în Hashirama stă ascuns o fărâmă de Salem care poate ieși la suprafață oricând. Cine știe la câte conferințe de vrăjitoare a fost în serile în care nu vine acasă?


Dacă ți-a plăcut articolul, te invit să explorezi și celelalte povești din această categorie.

Îți dorești să fii mereu la curent cu noutățile de pe blog? Poți să mă urmărești pe Facebook și Instagram, unde răspund prompt la mesaje.

Publicat de Norina Drujescu

Stau foarte prost la autocaracterizare dar întotdeauna am zis despre mine că sunt un digital creator wanna be. Vorbesc mult, scriu puțin și citesc când apuc. Mai mult de un deceniu de când scriu și îmi perfecționez stilul dar tot nu m-am plictisit. Is this true love? Crizele mele existențiale seamănă cu melodiile lui Taylor Swift iar interviurile mele găsesc hidden gems în marea de oameni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *