Cu dor de Charlotte

Astăzi mă prinde stând pe canapea, cu paharul meu din metal portocaliu îmbibat în cafea cu scorțișoară. Cu mâinile tremurânde îți aștern o poezie pe foaia îngălbenită de atâta timp.

Uneori, pur și simplu, uit de existența micului poet din mine și las hârtiile să își piardă din culoare de dorul meu. Să nu te necăjești pentru asta, mulți îmi duc dorul și puțini apreciază prezența mea în viața lor. 

Iată-mă din nou, pe scara alegerilor, căci viața e formată doar din alegeri. Nu există alegere bună sau greșită, așa cum nu există nici oameni buni sau răi. Există doar oameni mult prea triști ca să facă un gest demn de a fi numit bun.

Există suflete în lumea asta mare care ar sfâșia păduri întregi de singurătate doar ca să ajungă în brațele celui iubit.

Există trupuri care se lasă duși de vânt, sfărmând-se sub greutățile fiecărei zile. Și ce-i de făcut în situația asta? Lași focul durerii să te ardă până la cenușă sau îți dai drumul să zbori ca un fluture? Nu știu răspunsul.

Sunt un uragan de emoții și sentimente care nu va întârzia să își facă apariția în sufletul tău.

Iubita mea, n-am să îți ascund dezamăgirea și durerea care a apărut în mine odată cu alegerile tale. Doamne, ce n-aș da să intru în pielea ta și să pot să schimb anumite lucruri. Le știi și tu care, nu trebuie să îți înșir.

Au fost nopți în care te așteptam cu dor, cu lacrimi care mă ardeau, cu pasiune și cu credință. N-ai venit. Au fost nopți în care am venit eu ca să te țin în brațe. Ș-ai fost acolo. Acum, de ce îmi dai drumul? 

Nu te-am iubit eu suficient? Nu am fost acolo pentru tine? Știu, lacrimile mele nu valorează nimic acum. Mi-am primit sentința și am să o port. Poate la nesfârșit, poate am să mă dezbrac de ea pe drum, nu știu. 

Sunt atâtea furtuni care-ți strigă numele și tu nu o auzi pe niciuna!

Nu pot decât să îmi plâng neputința și dorul de tine. Cu o mână te țin, cu alta îți dau drumul căci mi-ai impus să îți dau drumul! Nimic din toate astea nu a fost alegerea mea!

Unde-s nopțile în care te rugai să putem măcar vorbi? Unde au dispărut nopțile în care îmi plângeai dorul? Ce s-a întâmplat cu toate acele momente în care mă voiai pe mine? Unde s-au dus toate astea? 

Culmea ironiei este faptul că eu am rămas aici, nu s-a schimbat nimic și tu doar te-ai dus. Te-ai dus în ultimul ceas și nici nu m-ai anunțat!

Și nici nu știu dacă să te aștept înapoi…

Semnat,

Autor anonim


Dacă ți-a plăcut articolul, te invit să explorezi și celelalte povești din această categorie.

Îți dorești să fii mereu la curent cu noutățile de pe blog? Poți să mă urmărești pe Facebook și Instagram, unde răspund prompt la mesaje.

Publicat de Norina Drujescu

Stau foarte prost la autocaracterizare dar întotdeauna am zis despre mine că sunt un digital creator wanna be. Vorbesc mult, scriu puțin și citesc când apuc. Mai mult de un deceniu de când scriu și îmi perfecționez stilul dar tot nu m-am plictisit. Is this true love? Crizele mele existențiale seamănă cu melodiile lui Taylor Swift iar interviurile mele găsesc hidden gems în marea de oameni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *