3 ani de facultate în Anglia

După trei luni în care am fost absentă de la postat și scris, am revenit cu forțe proaspete. Cu idei și motivație.

Cu mai multe fire albe ce este drept dar cu multe de povestit. Și cu a doua licență luată.

„Deci 3 ani din nou de învățat? Se merită Norina?”

Dacă m-ai fi întrebat acum câteva luni, ți-aș fi zis cu mâna pe inimă că nu ar trebui să tenteze vreodată să începi a doua facultate la 26 de ani și în altă țară.

După ce am depus licența cu succes la 11:58, înainte de deadline și am terminat cu sesiunea examenelor, am recunoscut că am făcut alegerea corectă. Să mă înscriu la o facultate la care chiar mi-am dorit să studiez.

Dacă te interesează să citești mai multe despre asta, las două interviuri aici & aici.

De ce Advertising & Digital Marketing ?

Când m-am înscris la Universitatea din Northampton, am aplicat la cinci departamente printre care jurnalism si digital marketing, unde am fost acceptată necondiționat.

Deși mi-am dorit din liceu să studiez jurnalismul, mi-am dat seama că omul de la 26 de ani nu mai era pasionat doar de asta. Ci și de a cunoaște poveștile brand-urilor și care este psihologia din spatele platformelor de social.

Plus că am avut oportunitatea să aplic toată teoria învățată pe blog, ceea ce a fost un mare avantaj practic.

De ce am aplicat la a doua facultate?

Cei apropiați ar spune că sunt o tocilară înnăscută iar eu aș spune că nu îmi place să mă plafonez. Am vrut să experimentez cultura englezească cât și sistemul educațional. Spun de multe ori că ”I was born in Romania but bred in UK’‘ căci m-am format ca tânăr adult din punct de vedere personal, profesional și educațional. Dacă vrei să citești mai multe despre decizia asta, am scris aici un articol la blogul facultății.

Cât de diferit este sistemul educațional în Anglia?

În primul rând, învățământul superior în Anglia nu este gratis. Înainte de Brexit, studenții internaționali puteau aplica la student finance, unde guvernul îți putea plăti cei trei ani de facultate. Când aplici pentru împrumutul ăsta, ți se specifică că după un anumit salariu, vei plăti un anumit procentaj din împrumut.

Acum dacă îți dorești să studiezi în Anglia, trebuie să plătești din buzunarul tău anii de facultate.

Structura anului universitar este destul de diferită. De exemplu, am avut mai puține cursuri dar am avut câte 2 examene pe materie. Anul universitar începe la sfârșitul lunii septembrie iar sesiunea începe deja la începutul lunii noiembrie. De multe ori, examenele se suprapun și dacă nu stai bine la capitolul time management nu poți face față presiunii.

În al doilea rând, se pune mult accent pe studiul individual și se evită micromanagementul. Tutorii sunt pe principiul că dacă ai nevoie de ajutor, o să îi contactezi. Ești tratat ca un adult care știe ce înseamnă conceptul de responsabilitate.

Ce oportunități interesante ți se oferă pe perioada studenției?

Ți se oferă multe reduceri de student, începând de la magazine premium cât și impozitul lunar la chirie. Nu am fost conștientă de valoarea reducerilor până când am fost și mi-am făcut o nouă ramă de ochelari. Iar costul a fost redus cu mai bine de jumătate din valoarea inițială. Student să tot fii.

Iar în ceea ce privește oportunitățile studenților sunt destul de variate. De exemplu am avut oportunitatea să scriu articole la blogul facultății și să primesc un feedback obiectiv. Găsești aici articolul.

Am avut oportunitatea să fac parte dintr-un proiect live de VR sponsorizat de guvern, poți citi aici mai multe. Am avut oportunitatea să fiu speaker la conferința de digital marketing, în fața a zeci de business-uri din UK. Găsești aici articolul.

Sunt doar câteva exemple care au marcat experiența studenției ca fiind interesantă.

Gânduri post absolvire?

Nu mă așteptam să treacă așa repede. Am început cursurile online în pandemie, am continuat în varianta hibrid și am terminat facultatea când lumea a revenit la normal.

Am avut parte de experiențe practice ce mi-au schimbat perspectiva asupra lumii de digital. Colegii de an dovedesc că generația care urmează este promițătoare și plină de creativitate.

Iar trei ani într-un învățământ superior într-o țară străină îți pot arăta cum să îmbini cunoștințele dintre două naționalități.

Dacă ar trebui să o iau de la capăt? Fără doar și poate, nu aș schimba nimic.


Dacă ți-a plăcut articolul, te invit să explorezi și celelalte povești din această categorie.

Îți dorești să fii mereu la curent cu noutățile de pe blog? Poți să mă urmărești pe Facebook și Instagram, unde răspund prompt la mesaje.

Publicat de Norina Drujescu

Stau foarte prost la autocaracterizare dar întotdeauna am zis despre mine că sunt un digital creator wanna be. Vorbesc mult, scriu puțin și citesc când apuc. Mai mult de un deceniu de când scriu și îmi perfecționez stilul dar tot nu m-am plictisit. Is this true love? Crizele mele existențiale seamănă cu melodiile lui Taylor Swift iar interviurile mele găsesc hidden gems în marea de oameni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *