Cine este Firul Ariadnei?

O urmăream cu drag pe Daniela pe Instagram de ceva timp, cu postările ei pasionate de brodatul pe gherghef și lucrurile hand-made. Mă entuziasmează să văd oameni care sunt pasionați de inedit și lucrul manual.

Când ne-am văzut pe video pentru interviu zâmbetul Danielei și gânguritul micuței Effy pe care o ținea tandru la piept m-a topit de tot. Daniela dragă, puteai să zici tu orice în acest interviu că deja fusesem cucerită.

Eu vă las să citiți interviul căci între timp Daniela a lansat și seturile creative pentru brodat potrivite fie pentru începători, fie pentru cei deja inițiați în tainele broderiei manuale.

Blogulcăutat: Bună Daniela, îmi pare tare bine că ne-am întâlnit. Văd că ai adus un partener care are multe de zis în acest interviu (fiica ei gângurește de zor)

Firul Ariadnei: Bună Norina, cred că ea o să vorbească mai mult ca mine, eu am mari emoții (râde). Îți mulțumesc tare mult de invitație.

Blogulcăutat: Știu că este un timp limitat pentru tine așa că o să trecem direct la fapte, cine este Daniela?

Firul Ariadnei: Daniela este un om pozitiv și creativ cu multe roluri care se îmbină în viața de zi cu zi. Ori că sunt Daniela care creează pe online, ori mama la puterea a10a pentru copiii mei sau Dani pentru prietenii mei. Toate aceste roluri corelează personalitatea pe care o împart zilnic pe Pământ.

Blogulcăutat: Ai menționat în postările tale că ești un om foarte creativ, ce este creativitatea pentru tine?

Firul Ariadnei: Creativitatea este un stil de viață, un foc ce mocnește în interiorul meu care trebuie hrănit periodic. Aud de multe ori oameni în jurul meu care afirmă că nu sunt creativi, că nu pot cristaliza produse finite precum desenul sau chiar broderiile. Eu cred că toți avem o fărâmă de creativitate, trebuie doar să ne schimbăm perspectiva.

Blogulcăutat: Am vorbit despre creativitate, îmi poți spune de unde a pornit creativitatea?

Firul Ariadnei: Ah Norina, o să încerc să îți dau varianta mai simplistă a poveștii. O bună bucată a copilăriei mele mi-am petrecut-o la bunici unde am admirat-o pe bunica care era o eroină multitasking.

Ori că țesea la război, cocea cozonaci sau tricota șosete de lână, bunica era mereu prezentă „să facă ceva”. La vârsta de trei ani mi-a dat toate instrumentele și materialele de cusut și așa am început să creez hainele pentru păpuși.

Apoi am evoluat la creioane colorate. Când mă duceam în vizită cu părinții mei la diferite persoane acasă, mi se dădeau creioane ca să desenez. Mama văzând că am înclinație spre desen m-a înscris la Palatul Copiilor unde am frecventat o perioadă scurtă. În perioada gimnaziului și liceului am frecventat atelierul de creație al unui pictor local care m-a ajutat să mă dezvolt pe plan artistic și personal.

Blogulcăutat: Cum de ai tranziționat de la desen la broderie? Nu prea am mai auzit persoane interesate de broderie recent.

Firul Ariadnei: Broderia este un mod de exprimare foarte migălos și complex, format din multe culori, tehnică și diferite cusături. Nu am practicat foarte mult înainte broderia dar mi-am dorit niște haine unicate pentru copiii mei și am început să mă uit la tutoriale pentru brodat.

Căutând informații despre brodat mi-am dat seama că nu prea există foarte multe materiale pentru începători în legătură cu brodatul. Așa mi-a venit și ideea de a lansa seturile creative de brodat.

Blogulcăutat: Cât durează procesul de alegere a unui model pentru brodat și livrat pentru un client?

Firul Ariadnei: Depinde foarte mult de complexitatea modelului și dimensiunea broderiei. Unele îmi iau doar jumătate de oră altele îmi pot lua mai multe ore, totul se comunică cu clientul. Îmi place să îi arăt clientului stadiul în care este comanda acestuia. În caz că sunt anumite cusături sau combinații de culori care îi plac/ displac. În momentul de față, comenzile se livrează doar în România.

Blogulcăutat: Cum a luat naștere pagina de Instagram?

Firul Ariadnei: Mi-am dorit foarte mult să ofer o soluție creativă oamenilor în ceea ce privește cadourile unicate. Precum Ariadna care l-a ajutat pe Tezeu să scape din labirintul Minotaurului cu un simplu ghem de ață, așa îmi doresc și eu să ofer o alternativă inedită asupra unui cadou.

Eu brodez de obicei flori dar am avut un client care și-a dorit să brodez forma unei Dacii pe gherghef. Inițial am zis că nu pot onora comanda, dar m-am uitat la mai multe tutoriale și în final am reușit să îi fac conturul mașinii. Am fost tare mândră de mine!

Sunt norocoasă să fac parte dintr-o comunitate creativă și foarte pozitivă, ce m-a ajutat să îmi depășesc frica de critică.

Blogulcăutat: Care sunt planurile tale pe viitor?

Firul Ariadnei: Pe plan personal îmi doresc tare mult ca toate lucrurile la care am construit să rămână într-o stare bună și prosperă. Iar pe plan profesional să dezvolt cât mai mult Firul Ariadnei, primul pas fiind deja kitul de broderie care este gata de comandat.

Blogulcăutat: Gânduri pentru cititori?

Firul Ariadnei: Să vă dezvoltați abilitatea de a vă informa și a fi pururea curioși, căci viața este prea scurtă pentru a nu explora lumea în care trăim.

Blogulcăutat: O ultimă întrebare. Unde te pot găsi cititorii? Pe ce platforme activezi?

Firul Ariadnei: Activez pe Instagram, Facebook și website-ul de pe care vă puteți comanda seturile de brodat.


Dacă ți-a plăcut articolul, te invit să explorezi și celelalte povești din această categorie.

Îți dorești să fii mereu la curent cu noutățile de pe blog? Poți să mă urmărești pe Facebook și Instagram, unde răspund prompt la mesaje.

Publicat de Norina Drujescu

Stau foarte prost la autocaracterizare dar întotdeauna am zis despre mine că sunt un digital creator wanna be. Vorbesc mult, scriu puțin și citesc când apuc. Mai mult de un deceniu de când scriu și îmi perfecționez stilul dar tot nu m-am plictisit. Is this true love? Crizele mele existențiale seamănă cu melodiile lui Taylor Swift iar interviurile mele găsesc hidden gems în marea de oameni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *