Pandemia ne-a influențat viața în mai bine sau mai puțin bine. Ori că este vorba despre lucrul remote, din Valencia sau Galați. Sau faptul că ai înțeles mersul la sală, că nu este vorba doar despre a avea six pack fără să te bucuri de gustul extraordinar al mâncării.
Sau că te-ai reconvertit profesional. Că unele joburi își merită stresul iar altele.. nu. Că viața este scurtă și nu este necesar să îți irosești acele extra ore ca să ai mai multe taxe deduse. Căci viața de adult prevede multe taxe.. și birocrație. Nu te-ai gândit că o să petreci așa de mult timp pentru înființarea unui SRL, eh?
De când am început să mă ocup cu proiectele de social media, am observat diversitatea micro creatorilor de conținut. Unele aparțin de anumite niște dar au un personal touch, iar altele vin cu un concept nou și fresh.
Iar aici intervine Lucian Gherasim sau Beee.Originals cu „povestioară”. Adică tipul care îți zice fapte din curierat pe aplicațiile de food delivery. Într-un mod funny, cu accent de Galați și care face haz de necaz de diversele situații în care a fost pus de-a lungul timpului.
Blogulcăutat: Bună Lucian, mulțumesc că mi-ai acceptat invitația (după luni de seen pe Instagram).
Lucian Gherasim: Mulțumesc pentru răbdare, îmi cer scuze că a durat atât. Este primul interviu la care particip și nu pot decât să fiu mândru și recunoscător pentru asta. 😀
Blogulcăutat: Sunt o fire consistentă și era păcat să nu reușim să ne sincronizăm. Îmi poți spune în câteva cuvinte cine este Lucian Gherasim?
Lucian Gherasim: (zâmbește) Sunt un om simplu, cu un nivel de carismă ridicat căruia îi place să interacționeze cu oamenii.
Blogulcăutat: Pentru cei care nu te-au urmărit până acum, conținutul tău s-a concentrat în mare parte pe subiectul curieratului de mâncare. Îmi poți da mai multe detalii?
Lucian Gherasim: Am terminat Facultatea de drept la Galați și am lucrat în jur de trei ani la un birou notarial. Când a venit pandemia, orele și salariul mi-au fost înjumătățite și a trebuit să-mi găsesc altă sursă de venit.
Un prieten care lucra la foodpanda m-a recomandat și am început programul de livrări. Șase ore mi le petreceam la biroul notarial și șase ore făceam livrări. După jumătate de an, mi-am dat seama că nu mai făceam față la programul aglomerat și am renunțat la munca de birou.
Job-ul de curierat îmi oferă o stabilitate bună financiară cât și libertatea de a-mi organiza programul de lucru. Singura „chichiță” era că nu o să mai am acel statut de absolvent de drept în ochii părinților.
Blogulcăutat: Cum este văzut un curier?
Lucian Gherasim: În general curierii sunt desconsiderați foarte mult – tu duci mâncarea din punctul A în punctul B și atât. Când am avut primul val de hate, la un video viral despre faptul că am livrat OPT BAXURI DE APĂ, m-am consumat foarte mult. Dar apoi am învățat că este mai bine să embrace the hate, nimeni nu o sa te caute la sfârșitul zilei să dezvolte subiectul.
Blogulcăutat: Poți să-mi oferi mai multe informații despre cum a apărut proiectul pe social media?
Lucian Gherasim: Ironic, nu am fost adept al platformelor de social media. Mi-am creat contul de TikTok acum trei ani și cel de Instagram acum doi ani.
Era pandemia și voiam să împart din situațiile cu care am interacționat cu clienții. Așa s-a născut conceptul de „povestioară”. Când m-am apucat am crezut că o să pot posta în fiecare zi dar mi-a luat cam trei luni să mă hotărăsc la cele cinci clipuri pe care le aveam pregătite.
Ca și creator de conținut, primele 30 de clipuri sunt cele mai grele căci este mult overthinking. Până la urmă ce se poate întâmpla decât să dai în penibil și singurele vizualizări să le ai de la prieteni și familie?
Am livrat mâncare până acum cu o lună în urmă, dar acum am început o colaborare mișto cu cei de la Tazz, unde „povestioară” a devenit imaginea Tazz-ului. Pe 8 aprilie va fi lansat spotul publicitar pe care l-am realizat în colaborare cu ei.
Blogulcăutat: Ce feedback ai primit de la comunitatea care te urmărește pe social media?
Lucian Gherasim: Am o comunitate grozavă de la care am primit un sprijin pozitiv. Odată ce am introdus conceptul de „povestioară”, interesul pentru conținutul pe care-l postez a crescut. În trecut, oamenii erau interesați doar de aspectele legate de curieratul mâncărurilor. Acum, interesul este concentrat pe mesajul pe care doresc să-l transmit.
Blogulcăutat: Cum arată o zi din viața unui creator de conținut?
Lucian Gherasim: În prima parte a zilei filmez conținutul pentru Tazz și Union Jack iar apoi scot carnețelul de idei de unde încep să creez restul de conținut. Apoi ce a mai rămas din după amiază este dedicat editării videoclipurilor, vieții personale și ziua se încheie cu live-urile de pe TikTok. De multe ori, o zi pare că se transformă în două.
Blogulcăutat: Pentru că „lucrezi” cu umorul, îmi poți spune ce înseamnă să fii amuzant?
Lucian Gherasim: (one eternity later) Nu am primit de mult o întrebare care să mă închidă. Stai să mă gândesc.. în primul rând trebuie să fie o reacție naturală. Ori ești amuzant ori nu.
De asemenea este constructiv să ai un simț al umorului dezvoltat și să știi să folosești sarcasmul. Trebuie să fii tu, să nu aștepți neapărat o reacție din partea interlocutorului, esențial este să schimbi starea omului.
(în timp ce îmi explică că umorul inteligent este moștenit de la tatăl lui despre care povestește foarte mândru)
Blogulcăutat: Crezi că românul mai are umor?
Lucian Gherasim: Desigur! Ca nație, suntem extrem de amuzanți și considerăm acest aspect ca fiind ceva obișnuit. Avem tendința să nu vedem partea pozitivă a lucrurilor, să nu mai fim creativi în a face glume și să ne găsim mereu motive să evităm schimbările. În România, viața este adesea subiectul unor glume ingenioase și pline de haz.
Blogulcăutat: Care sunt planurile tale pe viitor?
Lucian Gherasim: Am început deja să diversific conținutul pe platformele sociale – nu sunt sigur dacă acestea se încadrează în planurile deja în derulare.
Fac recenzii la mâncare de pe platforma Tazz – cine nu iubește mâncarea? Și când fiul meu împlinește trei ani, intenționez să lansez un podcast în care el să fie primul invitat. Aș putea spune că viața mea personală și profesională nu sunt neapărat separate, ci se influențează reciproc.
(moment în care îmi arată o poză cu cea mai adorabilă față a unui toddler)
Blogulcăutat: Gânduri pentru cititori?
Lucian Gherasim: Nu va lăsați influențați de nimic din ce se întâmplă, drumul pe care îl alegeți o să se schimbe de foarte multe ori; cel mai bine este sa începeți, contează mai mult drumul decât destinația.
Blogulcăutat: O ultimă întrebare. Unde te pot găsi cititorii? Pe ce platforme activezi?
Lucian Gherasim: Activez pe TikTok, YouTube & Instagram unde îmi puteți urmări „povestioarele” și nu numai. 🙂
Dacă ți-a făcut cu ochiul articolul ăsta, te invit să explorezi și celelalte povești din această categorie.
Vrei să fii mereu pe val cu noutățile de pe blog? Dă-mi un follow pe Facebook și Instagram, acolo unde răspund mai rapid la mesaje decât cafeaua fierbinte într-o dimineață agitată!
Views: 73