Cum a fost la Lake District?
Am menționat în articolul ăsta că o să povestesc și despre a doua experiență de hiking în UK. Nu am avut ocazia în România să explorez așa de mult munții cât am avut în Anglia. Dar cred că este un început bun, nu?
Lake District este un parc național în Cumbria înființat în 1951, în nord-vestul Angliei. Acesta acoperă o suprafață de 2,362 kilometri pătrați și în 2017 a primit statutul de Patrimoniu Mondial UNESCO. Parcul național include cel mai înalt ”munte”, Scaffell Pike cu o înălțime de 978 de metri.
Scaffell Pike a făcut parte dintr-un vulcan activ care a dispărut aproximativ 400-450 milioane de ani. Vârful muntelui a fost format de eroziunea glaciară acum 22,000 de ani, unde muntele era acoperit în permanență cu multe straturi de gheață ce se întindeau pe sute de kilometri.
În ziua de astăzi, Lake District este una din locațiile favorite ale englezilor, cu numeroase trasee cu dificultate diferită. Dacă ești interesat, poți accesa link-ul ăsta.
Deci cum a fost a doua experiență de hiking?
Alea 10 ore dus-întors s-au transformat într-o experiență comico-tragică. Deși am prins o vreme însorită elevația traseului și-a spus cuvântul iar de data asta nu a mai fost așa enjoyable.
Ce traseu am urmat?
Traseul pe care l-am urmat se numește Seascale-Wasdale ce include vârful cel mai înalt și cel mai adânc lac din parcul național Lake District. Traseul este foarte divers vizual, la baza muntelui este plat cu multă verdeață iar cu cât înaintezi dai de stânci abrupte ce înconjoară lacul Wastwater. Traseul se încheie cu vârful Scaffel Pike pe un platou plat cu multe roci.
Primele câteva ore de urcat pe munte au fost acceptabile, cu mici pauze de apă sau de stat pe iarba de pe marginea traseului. Și mulți drumeți care îți dădeau binețe și te încurajau să continui urcarea.
Cu cât înaintam, cu atât priveliștea locului îți tăia respirația, la propriu și la figurat. Cum eu nu știu să-mi reglez respirațiile îți poți imagina cât oxigen își mai primea corpul meu.
Ultimele ore înainte de a ajunge în vârf mi s-au părut un chin continuu. Pe lângă faptul că mi se părea că nu se mai termină traseul, mă dureau picioarele îngrozitor. Nu mai exista ideea de priveliște interesantă ci voiam să vină cineva să mă ia cu elicopterul. Îți dai seama că dramatismul ăsta era doar în capul meu.
Am ajuns în vârf..
Știi momentul ăla când ești în trafic și mai ai o grămadă până ajungi acasă ca să poți face pipi? Așa m-am simțit când eram în vârful muntelui și mi-am dat seama cât trebuie să cobor. Și cât de abrupt este drumul de întoarcere.
Înainte să te apuci de o drumeție ar fi bine să te interesezi dacă este un traseu pentru începători sau nu. Căci altfel riști să nu fii îndeajuns de pregătit și să te saboteze corpul. Că ești pasiv și rezistența ta este 0.
Drumul de întoarcere
Mai știi când am menționat că am prins o vreme însorită? Ca drumul de întoarcere să fie mai dureros, am ajuns exact într-un nor care se pregătea să verse câțiva stropi. Până am depășit norul ăsta supărat, hainele s-au îmbibat de apă și foamea s-a făcut din ce în ce mai prezentă.
Deși drumul dus-întors ar trebui să fie 8 ore dus și 8 ore întors, am ajuns la performanța de a termina coborârea în 6 ore. Cine a zis că foamea nu te face mai rapid?
Gânduri post-drumeție?
Că ar fi bine să faci mai multă mișcare și să nu mai fii o moluscă pasivă. Este important să îți iei îndeajuns de multe provizii cât să-ți ajungă pe toată durata drumului. De asemenea este important să îți faci un mic research înainte să te pornești la drum, ca să nu ajungi pe traseul cel mai greu.
Și nu în ultimul rând, enjoy the experience! 🙂
Dacă ți-a plăcut articolul, te invit să explorezi și celelalte povești din această categorie.
Îți dorești să fii mereu la curent cu noutățile de pe blog? Poți să mă urmărești pe Facebook și Instagram, unde răspund prompt la mesaje.
