Toți vrem acceptare indiferent de vârstă și indiferent de situație.
Cred că acum am un blocaj, nu mai știu ce să scriu. Când eram mai “tânără”, parcă zburau cuvintele pe hârtie, dar acum abia dacă îmi aduc aminte cum se face asta. Am nevoie de o pauză, dar de fapt nu știu de ce am nevoie.
Nu știu să fac advertising, cum mulți alți bloggeri fac asta pe paginile lor și de asemenea nu știu să fac entertaiment. Chiar dacă nu scriu așa des, tot cineva mai aruncă un ochi la mine pe pagină.
Îmi place să scriu, despre de toate. Îmi place să îmi întind aripile peste mai multe subiecte ca să pot avea diversitate. Îmi place să scriu de multe ori despre mine și despre viața celor din jur pentru că poate o dată, cineva care va avea nevoie de ajutor, va lua exemplu din situațiile mele.
Poate că doar eu cred asta despre mine și poate e mai bine așa. În felul ăsta nu îmi cresc aripile prea mult și nu o să mă lovesc prea tare la cădere.
Îmi aduc aminte că atunci când eram mică, ne-am mutat într-un cartier mișto și cu mulți copii de vârsta mea. Am fost un copil timid și nu reușeam să fac acel prim pas iar când reușeam într-un final să fac asta, eram întotdeauna fetița aia prostuță și neștiutoare.
Am căutat mereu acceptarea celor din jur. M-am ghidat după principiile lor și m-am gândit că așa este normal să fac. Dar o dată cu trecerea timpului, rațiunea începe să-și miște motorașele să mă avertizeze.
De la fiica docilă pe care și-o doresc părinții ajungi să fii renegată. Pentru că așa sunt eu, imposibilă, mânioasă și stupidă.
Dacă citești intrucțiunile de pe “ambalajul de noră”, vei observa că numele meu este înscris pe lista “do not use”.
Dacă o să citești jurnalul unui copil mic, vei observa că tot Violetta este un exemplu demn de urmat în comparație cu mine.
Pe lista de calități al unui viitor prieten vei vedea că mi s-a înlăturat numele cu multe tăieturi. Și dacă vrei un partener de viață, clar nu eu sunt persoana potrivită, din toate punctele de vedere.
Am vrut întotdeauna să mă încadrez “undeva”.
Probabil că până la urmă mama a avut dreptate, v-a trebui să vizitez un psiholog pentru că paragrafele astea sună ca și cum un nebun și-a vărsat oful încercând să umple un pahar gol și foarte amar.
Dacă ți-a plăcut articolul, te invit să explorezi și celelalte povești din această categorie.
Îți dorești să fii mereu la curent cu noutățile de pe blog? Poți să mă urmărești pe Facebook și Instagram, unde răspund prompt la mesaje.
